Cerere în
căsătorie

I design your story!

Surpriză garantată, fără stresul pregătirii

Planificarea unei cereri în căsătorie vine adesea la pachet cu o presiune uriașă și cu teama de a nu scăpa din vedere detalii importante. Rolul meu este să preiau întreaga organizare și să devin complicele tău din umbră, acționând ca un manager de proiect dedicat acestui moment, astfel încât partenera ta să nu bănuiască absolut nimic. Tu vii doar cu povestea voastră și cu inelul, iar eu mă asigur că totul funcționează perfect, oferindu-ți liniștea de care ai nevoie pentru a te concentra pe singurul lucru care contează cu adevărat: momentul în care adresezi întrebarea.
Hai să ne cunoaștem →
pașii noștri împreună

Cum transformă ideea ta în realitate.

Arrow
Arrow

CERERI ÎN CĂSĂTORIE LOCALE

Cea mai importantă întrebare din viața ta merită mai mult decât un inel scos în grabă la restaurant. Nu trebuie să zbori până la celălalt capăt al lumii ca să pui întrebarea într-un fel pe care n-o să-l uite niciodată. Locul potrivit e adesea mult mai aproape decît ai crede. Un palat sau un conac cu poveste, ale căror trepte vechi poartă cu ele amintiri de demult, ori o grădină boemă din centrul Bucureștiului, transformată în refugiul vostru secret. Momentul vostru poate prinde viață la fel de bine printre rândurile de viță-de-vie la apus de soare, pe o plajă sălbatică la malul mării sau pe un vârf de munte care vă oferă acea scenă naturală ce vă taie răsuflarea.

CERERI ÎN CĂSĂTORIE LA PALAT

Dacă vrei ca povestea voastră să poarte amprenta eleganței și a rafinamentului absolut, un palat istoric sau un conac cu poveste oferă cadrul ideal unde arhitectura impunătoare și treptele vechi din marmură sau piatră vorbesc de la sine despre un angajament pe viață. Eu mă ocup de identificarea și rezervarea exclusivă a spațiului, decorul personalizat și coordonarea discretă a întregii logistici, transformând saloanele elegante sau curțile interioare ascunse în refugiul vostru secret pentru momentul în care rostești cea mai importantă întrebare .
Hai să ne cunoaștem →
Cereri în căsătorie la palat - Elena Brăgaru Wedding Planner
Pentru cine este potrivită cererea în căsătorie la palat?
Ce include această experiență?
Cum se desfășoară întreaga experiență?

CERERI ÎN CĂSĂTORIE LA CRAMĂ

Dacă vă regăsiți în liniștea naturii și apreciați ritualurile simple, dar rafinate, o zi petrecută într-o podgorie este fundalul perfect pentru o poveste scrisă cu dragoste. Eu mă ocup de găsirea acelei crame care combină designul contemporan sau farmecul tradițional cu intimitatea deplină, transformând o simplă degustare sau o plimbare printre rândurile de viță într-un scenariu perfect orchestrat pentru momentul în care alegi să pui marea întrebare.
Hai să ne cunoaștem →
Cereri în căsătorie la cramă - Elena Brăgaru Wedding Planner
Pentru cine este potrivită cererea în căsătorie la cramă?
Ce include această experiență?
Cum se desfășoară întreaga experiență?

CERERI ÎN CĂSĂTORIE LA MARE

Dacă sunetul valurilor și orizontul infinit vă definesc cel mai bine legătura, o zi petrecută pe o plajă retrasă oferă un cadru natural greu de egalat. Eu mă ocup de identificarea acelor locuri ascunse unde marea întâlnește intimitatea, departe de plajele agitate, transformând o simplă plimbare la apus sau o cină privată pe nisip într-un moment de o intensitate profundă, în care singurul fundal sonor este dat de valurile mării.
Hai să ne cunoaștem →
Cereri în căsătorie la mare - Elena Brăgaru Wedding Planner
Pentru cine este potrivită cererea în căsătorie la mare?
Ce include această experiență?
Cum se desfășoară întreaga experiență?

CERERI ÎN CĂSĂTORIE LA MUNTE

Pentru cuplurile care își găsesc energia în măreția crestelor și în liniștea pădurilor bătrâne, un vârf de munte sau o poiană izolată reprezintă decorul cel mai frumos pentru un nou început. Eu caut locul acela care taie respirația sau acea pantă cu flori viu colorate și pregătesc un cadru de vis în mijlocul naturii sălbatice, unde aerul curat și peisajul spectaculos devin martorii promisiunii voastre.
Hai să ne cunoaștem →
Cereri în căsătorie la munte - Elena Brăgaru Wedding Planner
Pentru cine este potrivită cererea în căsătorie la munte?
Ce include această experiență?
Cum se desfășoară întreaga experiență?

cereri în căsătorie
internaționale

Unele povești de dragoste chiar cer un pașaport. Dacă vrei să transformi cererea în căsătorie într-o călătorie pe care o veți povesti toată viața, eu coordonez totul de aici și până acolo, ca tu să nu ai nici cel mai mic stres, în afară de cel când vei rosti marea întrebare. Fie că îți dorești un decor boem pe canalele romantice din Amsterdam, o cină privată pe o stâncă izolată din Grecia în timp ce soarele apune în marea Egee, ori un moment încărcat de rafinament pe străduțele vechi din Italia sau Franța, distanța nu reprezintă un obstacol. Eu preiau întreaga logistică internațională și colaborez cu furnizori locali de încredere pentru ca scenariul vostru să prindă viață exact așa cum l-am proiectat, indiferent dacă momentul vostru ideal se întâmplă pe o plajă sălbatică din Portugalia sau într-o curte interioară plină de istorie din Spania. Pasiunea mea pentru detalii și organizare riguroasă trece dincolo de granițe, oferindu-ți siguranța că absolut fiecare detaliu este controlat, de la rezervările exclusive și până la regia discretă din culise, lăsându-te pe tine să trăiești doar emoția pură a noului vostru început.
Hai să ne cunoaștem →

POVESTEA VOASTRĂ MERITĂ SPUSĂ!

Totul începe cu o conversație. Hai să ne cunoaștem!